BBC se implică în demascarea știrilor false. „Nu putem edita tot ce apare pe internet, dar nici nu putem sta deoparte”

BBC se implică în demascarea știrilor false. Nu putem edita tot ce apare pe internet, dar nici nu putem sta deoparte
Publicat: 14/01/2017, 17:24

În contextul îngrijorărilor survenite în spațiul public cu privire la creșterea numărului de informații false, distribuite în mediul online, redactorul-șef, James Harding, i-a comunicat echipei sale că BBC va juca un rol în combaterea minciunilor, distorsionărilor și exagerărilor din social media.

Procesul de monitorizare și implicare ar urma să fie unul permanent, demarat de un grup care va urmări să identifice știrile false, răspândinte larg pe rețelele de socializare.

„BBC nu poate edita tot ce apare pe internet , dar nici nu putem să stăm deoparte. Vom verifica tot ce va deveni viral pe Facebook, Instagram și alte rețele de socializare. Lucrăm cu cei de la Facebook, în mod particular, pentru a vedea cum putem fi cât mai eficienți. Unde vom vedea povești încropite fals, în mod deliberat, prezentate sub formă de „știri”, vom publica o „Verificare a Realității” care va demonstra contrariul, care va fi mai mult decât un serviciu public. Vrem să devină foarte popular. Țintim să poată fi utilizată formula de către formatele – online, tv și radio”, a declarat James Harding.

Echipa de la BBC, care va coordona acest demers, se va concentra pe conținutul care este, în mod vizibil, fabricat cu intenția de a induce în eroare publicul că a fost produs de o agenție de presă recunoscută pentru calitatea informației promovate.

Decizia de combatere a știrilor false vine într-un context sensibil, în care au loc numeroase dezbateri cu privire la veridicitatea informației care circulă în mediul online. Accentul pe care BBC vrea să îl pună în combaterea informațiilor false, distribuite pe rețelele de socializare, face parte dintr-un amplu demers al postului britanic de televiziune de a „încetini” realizarea materialelor jurnalistice, pentru a apela mai mult la analiză și expertiză.

În acest sens, Harding a declarat că postul a fost sufocat de știri în 2016 pentru că întreaga lume trăiește „într-o perioadă de instabilitate”.

„Trebuie să explicăm și ceea ce conduce la apariția știrilor. Avem nevoie de mai multă profunzime în tratarea lor – date, investigații, analize, expertize – pentru a explica mai bine lumea în care trăim”, a spus Harding.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Ei sunt polițișții care nu au ținut cont de pericol atunci când a venit vorba...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Bacalaureat 2024. Ultimele informații pentru candidați
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Giorgia Meloni spune că „Italia are cel mai puternic guvern din Europa”
×